INDICELE ROBOR LA 3 LUNI A STAGNAT ŞI VINERI

INDICELE ROBOR LA 3 LUNI A STAGNAT ŞI VINERI

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a stagnat şi vineri la valoarea de la 3,35%, cât înregistrase miercuri şi joi, reiese din datele Băncii Naţionale a României (BNR).

Indicele ROBOR la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut, însă, uşor la valoarea de 3,47%, de la 3,46%.

În schimb, indicele ROBOR la 9 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de către băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de nouă luni, a stagnat la 3,51%.

Iar indicele ROBOR la 12 luni a crescut, la 3,56%, de la 3,55%, cât înregistrase joi.

ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei. Indicele se stabileşte zilnic ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de 10 bănci selectate de Banca Naţională.